Încă un motiv de a merge la TAS pentru CFR. Ardelenii, prinși între regulamentele fotbalistice și legea insolvenței

Încă un motiv de a merge la TAS pentru CFR. Ardelenii, prinși între regulamentele fotbalistice și legea insolvenței
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CFR Cluj se află pe lista echipelor amenințate cu penalizarea, pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.
  • Clujenii au raportat datorii la datele limită impuse, dar nu puteau achita acele sume, pentru că planul de reorganizare nu a fost încă acceptat de Tribunal.
  • Cel mai probabil, CFR se va îndreptat din nou către TAS, în cazul în care va primi o nouă suspendare. Ardelenii speră ca luni să-și recapete și cele șase puncte cu care au fost deja penalizați.

Oficialii CFR-ului se așteptau să fie pe „lista neagră” a cluburilor care au raportat datorii restante, conform Administrației de Monitorizare Financiară a cluburilor din Liga 1. O eventuală nouă suspendare cu 6 puncte a clujenilor ar fi identică cu cea precedent, dictate încă de la începutul campionatului. Motivul este același, cum este și scuza clujenilor. „Nu putem achita aceste restanțe, decât respectând planul de reorganizare, fiind în insolvență”, a declarat, în mai multe rânduri președintele Iuliu Mureșan.

CFR invocă faptul că este nevoită să se supună legii insolvenței, care nu permite plata datoriilor decât în urma stabilirii planului de reorganizare. Această lege interzice, de altfel, ca o societate să fie sancționată, sub orice formă, din momentul demarării procedurii de insolvență.

Luni așteaptă anularea precedentei suspendări

Cel mai probabil, CFR se va adresa încă o dată TAS-ului, dacă va fi iar suspendată. Precedenta suspendare de 6 puncte, tot pentru raportarea de datorii, se analizează deja la Laussane, iar luni clujenii speră să primească anularea acestei suspendări.

Mai mult, oficialii CFR-ului se bazează pe faptul că au câștigat deja un proces la TAS, cu FRF, pentru suspendarea de 24 de puncte, din sezonul trecut. TAS a dat dreptate atunci CFR-ului, iar cauzele de acum sunt identice.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×